Recent Movies

Curtea de Conturi: prejudicii de peste 650.000 de lei (aproximativ 140.000 euro) în activitatea Primăriei Costineşti!

Curtea de Conturi a prezentat, recent, raportul asupra controalelor efectuate pe parcursul anului trecut, la entităţi publice, un raport care cuprinde principalele nereguli constatate în cheltuirea banilor publici. Perioada efectuării acţiunii de audit la Primăria Costineşti: 01.08.2016-09.09.2016
Camera de Conturi Constanţa a verificat activitatea mai multor instituţii din judeţul nostru, aferente anului 2015, fie unităţi administrativ teritoriale, fie regii sau societăţi care aparţin consiliilor locale, printre care şi UAT Costineşti.
La majoritatea instituţiilor verificate s-au constatat cheltuieli nejustificate, s-au întocmit rapoarte şi s-au impus măsuri de remediere acceptate sau atacate în instanţă de către cei controlaţi.
La Primăria Costineşti, de pildă, s-au constatat prejudicii de peste 650.000 de lei (aproximativ 140.000 euro, în funcţie de cursul de schimb), dar şi abateri financiar-contabile de aproape 61.000 de lei (aproximativ 13.000 euro).
Printre sumele considerate de către insepctorii Camerei de Conturi ca fiind cheltuite cu încălcarea legislaţiei se numără:
  • angajarea și plata NELEGALĂ a unor cheltuieli cu chiria lucrătorilor de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, detașați în perioada 01.07-31.08.2015 la IPJ Constanța și repartizați la Biroul de Poliție Costinești în vederea asigurării activităților specifice în cadrul Planului de acțiune în sistem integrat „Litoral 2015”. Aceeași situație se regăsește și în perioada 2013-2014, precum și în anul 2016.

ÎNTREBARE: Unde au stat aceşti agenţi cazaţi şi cine a încasat 372.000 lei ( aproximativ 80.000 euro, conform raportului Curţii de Conturi)?

  • Pentru un debit neachitat la scadență în sumă de 78.199,67 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și facturate conform prevederilor unui contract, UATC Costinești a plătit, SUPLIMENTAR față de obligația restantă, suma de 95.138,84 lei ( aproximativ 20.000 euro), reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 29.03.2010-14.03.2013 (84.612,04 lei), cheltuieli de judecată (39,3 lei), onorariu avocat (3.500 lei) și cheltuieli de executare silită (6.987,5 lei).

ÎNTREBĂRI:
  1. Cine este beneficiarul acestui contract? IRIDEX? CEI CARE SE OCUPĂ DE PAVELE?
  2. De ce a fost nevoie să fie întârziată plata sumei stabilită prin contract?
  3. Ce am fi putut face cu 20.000 euro?

  • Entitatea a decontat în mod nelegal sume pretinse la plată de către executantul unor lucrări de amenajare și reabilitare a unor obiective de natura infrastructurii rutiere ce fac parte din domeniul public al U.A.T.C. Costinești, care au rezultat din aplicarea procentului de 15,8% (reprezentând contribuția de asigurări sociale a angajatorului) asupra consumurilor de resurse aferente funcționării utilajelor, precum și cheltuielilor de transport, valorile rezultate fiind apoi trecute și prin recapitulația de deviz. Valoarea decontului NELEGAL: 35.000 de lei (aproximativ 7.500 euro).

ÎNTREBARE:  Cine este beneficiarul acestui decont nelegal?

  • S-a constatat că entitatea a procedat la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata unor cheltuieli pentru organizarea zilei de 8 Martie în sumă de 20.000 lei, drepturi care excedează cadrului legal aplicabil.

CONSTATARE PERSONALĂ: După ce că organizarea unui astfel de eveniment contravine legii, primăria invită numai anumite persoane, neinteresând pe nimeni că e vorba despre banul public.

ÎNTREBARE:  Anul acesta se mai organizează 8 Martie după preferinţe?

  • Serviciul Public de Gospodărie Comunală și Prestări Servicii destinate Protecției Populației a procedat la plata NELEGALĂ a unor drepturi salariale FĂRĂ o contraprestație în muncă din partea unei persoane angajate. Din analiza documentelor din dosarul profesional s-a constatat că aceasta a fost angajată cu jumătate de normă ca muncitor necalificat în baza unui contract de munca încheiat în anul 2010, având ca principale atribuții: activități de salubrizare, lucrări de văruit, vopsit, măturat, tăiat spații verzi, lucrări de amenajare și întreținere spații verzi. Totodată, persoana respectivă este încadrată în baza unui contract individual de muncă la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Costinești, cu jumătate de normă, pe funcția de secretar cu studii superioare. Din discuțiile purtate cu reprezentanții Serviciului s-a constatat ca aceasta nu prestează activitățile stabilite în contractul individual de muncă și în fișa postului, drepturile salariale plătite de entitate fiind o suplimentare a salariului pe care angajata îl primește de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Costinești.

ÎNTREBĂRI:
  1. Ce a făcut? Plată nelegală pentru o muncă inexistentă?
  2. Muncitor necalificat şi, în acelaşi timp, secretar cu STUDII SUPERIOARE?!
  3. Cine este persoana care a beneficiat de suma MODICĂ de 21.000 lei?

  • Serviciului Public de Gospodărie Comunală și Prestări Servicii Destinate Protecției Populației Costinești ( presurtat S.P.G.C.P.S.D.P.P.) a încheiat cu un operator economic contractul având ca obiect „furnizare energie electrică la prețul facturat de Enel Energie”. În baza acestui contract operatorul economic a refacturat către S.P.G.C.P.S.D.P.P. consumul de energie electrică de la locul de consum „Depozite și spațiu administrativ” din Costinești, unde S.P.G.C.P.S.D.P.P. are spre folosință o platformă betonată și trei clădiri (magazie, depozit, clădire administrativă), în condițiile în care în acest spațiu își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. Astfel, S.P.G.C.P.S.D.P.P. a procedat la plata unor cheltuieli neeconomicoase pentru perioada decembrie 2013-mai 2016. Suma estimată a abaterii fiind de 61.000 lei (aprox. 13.000 euro).

ÎNTREBĂRI:
  1. Depozite şi spaţiu administrativ? Care sunt acestea? CAP-ul?
  2. Pentru ce operatori economici am plătit facturile de curent din banii publici?

Şi aceste constatări nu se termină aici!



Random Template

Situati Pungesti 3 Decembrie










free counters
 
Support : | |
Copyright © 2013. Războiul împotriva populaţiei - All Rights Reserved