Părinte,
la vremuri de restrişte - exceptând ultimele decenii -, preoţii au fost
întotdeauna în fruntea credincioşilor. De ce aţi simţit să ieşiţi în
stradă alături de manifestanţi?
Nu pot simţi altfel în momentul în care credincioşii pe care mi i-a dat
Dumnezeu îşi apără viaţa şi sănătatea. Eu nu pot să stau în spate, să mă
ascund după cortină. Nu pot juca teatru. Dacă mi-am asumat o misiune
trebuie să o duc până la capăt, cu toate riscurile. Am fost acuzat,
blamat că mă implic într-o problemă care nu mă priveşte…
Cine v-a acuzat?
Diverse persoane din politică, din mass-media, oameni care au o altă
opinie faţă de marea majoritate în problema aceasta a fracturării
hidraulice, dar mărturisesc cu mâna pe inimă şi pe Sfânta Cruce că nu mă
împinge nici un alt interes decât acela de a-mi apăra dreptul la viaţă,
al meu, al familiei mele şi al credincioşilor pe care mi i-a dat
Dumnezeu. Şi mai ştiu ceva: Dumnezeu ne va judeca pe fiecare - şi mai
ales pe noi, preoţii - şi pentru lucrurile bune pe care le puteam face
şi nu le-am făcut. Cred că şederea noastră în faţa credincioşilor noştri
e un lucru pe care putem şi trebuie să îl facem.
Cum v-aţi convins că aceasta este calea cea bună?
Acum un an aveam o părere foarte vagă
despre această tehnologie. Vedeam frământări din partea credincioşilor,
care mă întrebau în legătură cu problema gazelor de şisturi şi mi-era
ruşine pentru că nu ştiam ce să le răspund. Astfel am început să mă
documentez. Găseam destul de greu informaţii despre această metodă de
extracţie, dar i-am întâlnit pe aceşti oameni minunaţi cu care am format
la Bârlad Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile Bârlădene; ne-am
întâlnit aproape săptămânal, ne-am documentat şi poate acum par lipsit
de modestie, dar pot să ţin prelegeri în faţa oricui pe această temă cu
date şi probe argumentate.
Deranjaţi mari interese financiare. Nu sunteţi acuzat că vă plăteşte KGB-ul?
Ba chiar mi s-a spus aşa ceva. Eu însă
am apelat la o logică simplă: dacă aş fi fost plătit de KGB sau de alte
servicii, imaginaţi-vă că s-ar fi găsit până acum vreo rublă, vreun
dolar sau vreun euro, vreun cont sau orice altceva care ar fi fost dat
imediat publicităţii.
De înscenări aţi auzit?
M-am gândit şi la aşa ceva. Chiar am
fost întrebat: „Părinte, nu ţi-e teamă?”. De ce să îmi fie teamă? Eu
ştiu un singur lucru: omul se naşte o singură dată şi moare o singură
dată, dar acum depinde cum mori. Prefer să mor cu fruntea sus decât cu
capul în noroiul Chevron-ului.
Aţi spus la miting că nu luptaţi doar pentru bârlădeni, ci pentru toţi românii…
Credeţi-mă - uite că deja mă emoţionez
-, am participat de 1 decembrie la un eveniment deosebit - a fost adus
aici, în oraş, steagul lui Ştefan cel Mare, cu chipul Sfântului
Gheorghe, Sfântul aşezat pe un tron, având la picioare balaurul. Am spus
atunci că spiritul lui Ştefan este prezent pretutindeni şi există în
fiecare român adevărat. Ştefan nu s-a luptat doar pentru familia sau
pentru ţara lui. S-a luptat pentru întreaga creştinătate. Lui i se
datorează faptul că azi suntem creştini, şi nu musulmani. Noi, românii,
am fost un neam care nu a căutat să cotropească, ci şi-a apărat sărăcia,
nevoile şi neamul. Acest lucru îl facem şi noi aici.
Nu toţi oamenii sunt informaţi cu
privire la adevărata dimensiune a viitoarelor exploatări de acest gen
din întreaga ţară. Până unde veţi merge cu protestele?
Nu ne vom opri până când oamenii puşi de
noi în funcţii nu ne vor auzi şi respecta vrerea şi vocile. Masele îşi
aleg conducătorii, şi nu invers. Urmând acest principiu, noi credem că
mai sunt şi oameni acolo sus care se gândesc că după ce vor pleca din
funcţii vor da socoteală în faţa cuiva. Vine o vreme când nu mai
contează nici interese de grup, nici străine, nici corporaţiile. Copiii
lor vor avea coşmaruri vis-a-vis de părinţii lor, care s-au comportat
iresponsabil atunci când, temporar, au deţinut o funcţie. Eu cel puţin
mă simt mândru şi stau cu fruntea sus în faţa credincioşilor mei. Le
spun tuturor: deocamdată, soluţia este să ieşim în stradă ori de câte
ori e nevoie, şi de 10 ori pe zi dacă trebuie, ca să ducem la capăt ceea
ce ne-am propus.
Autor: Marcel Bărbătei
